Teoria
Succesiunii Neântrerupte de Adunări din timpul Domnului Isus până
astăzi-Teoria Succesiunii Apostolice -Teoria Reformei -Teoria
Restaurării
de
Aurel Munteanu 31 mai 2015
După o schiță de Raul Enyedi a cărtii : Unde
să căutăm Mireasa lui Cristos în istorie (
http://ovocebaptistainfiliasi.blogspot.ro/2015/02/unde-sa-cautam-mireasa-lui-cristos-in.html
)
Există
4 mari teorii pe baza cărora au luat naștere biserici în actuala
eră creștină
:
–Teoria
succesiunii apostolice
-Teoria
Reformei
-Teoria
Restaurării
-Teoria
Succesiunii Neântrerupte de Adunări din timpul Domnului Isus până
astăzi
Teoria
succesiunii apostolice:
Această
teorie afirmă:
,, Cristos a întemeiat Biserica Sa, care în esenţa ei este una
universală ( catolică sau sobornicească ) , ungându-i în fruntea
ei pe apostolii Săi. Prin această ungere, Cristos i-a împuternicit
să Îi conducă Biserica aşa cum cred ei de cuviinţă. Apostolii,
deci, reprezentau autoritatea supremă în materie de credinţă,
practică şi conducere a bisericii. Apostolii, la rândul lor, au
transmis mai departe această autoritate, prin hirotonire, aşa că
autoritatea apostolică s-a transmis mai departe prin această
succesiune de hirotoniri “ .
-După
schimbarea produsă în timpul împăratului Constantin cel Mare,
creştinismul a evoluat şi s-a dezvoltat prin schimbări succesive
ajungând mai bun şi mai puternic decât creştinismul original.
Aceasta este poziţia Catolică şi Ortodoxă.
–Dintre
problemele acestei teorii,
o menţionăm pe cea mai importantă. Susţinătorii acestei poziţii
trebuie să răspundă la întrebarea: A
dat Cristos Adunărilor Sale dreptul de a modifica fundamental
legile pe care El le-a lăsat?
-Astăzi,
bisericile lor sunt fundamental diferite de instituţia fondată de
Cristos, iar din punct de vedere doctrinar, multe din dogmele lor
sunt în direct conflict cu legile date de Cristos. Biserica Catolică
şi Bisericile Ortodoxe nu mai seamănă deloc cu Adunarea întemeiată
de Cristos.
– Biserica
Catolică a
luat ființa in anul 313 avand cap și fondator pe împaratul Romei –
Constantin cel Mare.
–Biserica
Ortodoxă a
aparut ca și o sciziune a Bisericii Catolice în urma schismei din
anul 1054 dupa Cristos .
Acest
concept alături de cel al Succesiunii Neiîntrerupte de Adunări a
fost susținut , în primii 1500 de ani ai erei creștine.
Teoria
reformei :
Această
teorie susţinută de protestanţi afirmă
: ,,Creştinismul original (Biserica Catolică) s-a pângărit şi
murdărit prin compromisuri şi corupţii succesive şi apoi a fost
curăţit în marea Reformă protestantă “ .
Această
teorie are 2 probleme majore :
A
– Dacă Biserica Romei era deja apostată,
atunci botezul şi ordinarea ei erau nule şi neavenite. Dar în
acest caz nici Luther sau Zwingli sau Calvin nu erau botezaţi şi
ordinaţi, ceea ce înseamnă că nu aveau dreptul de a boteza şi
ordina mai departe. Prin urmare, toate botezurile şi ordinările
protestanţilor sunt, la rândul lor, nule şi neavenite. Bisericile
lor nu sunt Adunări reale, ci doar imitaţii compuse din oameni
nebotezaţi – căci oricât de evlavioşi ar fi membrii unui corp,
dacă nu sunt botezaţi scriptural ei nu sunt Adunare adevărată!
B
– Dacă Biserica Romei nu era apostată,
deci era Adunare a lui Cristos, faptul că au părăsit-o şi au
format alte biserici îi face vinovaţi de schismă, de „sfâşierea
trupului lui Cristos”. Cineva exclus dintr-o Adunare adevărată nu
are dreptul de a începe să boteze, să ordineze sau să înfiinţeze
ADunări! În acest caz, bisericile lor sunt ilicite, nu au nici un
drept scriptural de a exista !
Capi
și fondatori ai acestor biserici protestante sunt următorii
:
–Martin
Luter
fondatorul Bisericilor
Luterane
în anul 1520-Germania .
– Ulrich
Zwingli fondatorul
Bisericilor
Swingliene
în Elveția în jurul anului 1524 .
– regele
Henry al viii- lea
fondatorul Bisericii Anglicane in 1534 –in Marea Britanie . Această
biserică ia ființă în urma unui divorț neacordat de către papa
Clement al Romei .
– Jan
Calvin fondatorul
Biserici
Prezbiteriene in
anul 1536- Elvetia – Franța .
Un
lucru foarte important de amintit despre reformatori
: ei zidesc Biserici pe temelia Catolică considerată adevarata
Mireasă a lui Cristos pe pământ ! Având aceeași temelie putredă
rămân cu multe erezii ale bisericii mamă ceea ce îi pune repede
în conflict cu Adunările subterane ale Succesiunii Neîntrerupte .
Concluzia
trasă
de Succesorii de Adunării prigoniți , în ceea ce privește
Bisericile Protestante , îi ducea cu gândul la principiul din Iov
:14.4. :
,,
Cum ar putea să iasă dintr-o fiinţă necurată una curată ? Nu
poate să iasă niciunua ! ’’
Teoria
restaurării:
Această
teorie susţine
: ,,Creştinismul s-a corupt în aşa măsură încât a apostat
total, şi apoi a fost restaurat într-un timp ulterior reformei “.
Aceasta
este poziţia cultelor ,, neo-protestante ” şi a numeroase secte.
Timpul restaurării diferă de la grupare la grupare. Fiecare
susţinător afirmă că grupul lor a fost cel care a restaurat
credinţa originală demult pierduta.
–Problema
principală a teoriei constă
în justificarea ei din Scriptură. Susţinătorii teoriei afirmă că
gruparea lor şi întemeietorul lor au readus creştinismul înapoi
la origini, că modelul lor de biserică este cel întemeiat de
Cristos, că baza lor doctrinară este numai Scriptura.
-Dar
tocmai Scriptura este cea care ridică cea mai mare problemă
teoriei. Vorbeşte
oare Scriptura de o apostazie generală şi apoi o reaşezare a
Adunării şi a învăţăturilor ei? Învaţă Scriptura că
adevărul, odată pierdut, va fi reaşezat printr-un om?
Nu, în nici un loc din Noul Testament nu se vorbeşte despre vreo
apostazie generală şi apoi o restaurare a creştinismului original.
Acest
val de restauratori fondatori de biserici , iși are exponenti pe
următorii
:
-primii
restauratori apar în sânul Bisericii Anglicane în jurul anilor
1560 și sunt cunoscuți sub denumirea de Puritani
.
Ei
erau împărțiți în două ramuri : unii doreau rămânerea în
sânul bisericii de stat a Angliei și ceilalți militau pentru
separarea de stat .
–John
Smyth este
dat (de Uniunea Baptistă Europeană cât și cea Română ) ca
fondator al Biserici
Baptiste
în Amsterdam –Olanda în anul 1609. El era membru al Bisericii
Anglicane , se autobotează și apoi botează prin afundare , un grup
de 36 de persoane , formând în felul acesta prima Biserică
Baptistă de pe pământ. După ce Smith își dă seama de eroare ,
Tomas Helwis preia mișcarea și reântorcându-se în Anglia
formează așa zisele biserici baptiste de astăzi .
-puritanul
George
Fox
în
Anglia anilor 1650 fondează Societatea Religioasă a Prietenilor
cunoscută și sub denumirea de Bisericile
Quakerilor
( tremuricilor ).
–John
si Charles Wesley (murind
chiar membri anglicani ) în 1735 fondează în Anglia , Biserica
Metodistă
.
– Alexander
Champbell (
irlandez , membru al Bisericii Prezbiteriene fondate de Calvin ) în
1827 fondează în America - Biserica
Crestină
.
– Biserica
Sfințeniei apare
în 1830 în America din sânul bisericii Metodiste .
–A.N.Groves
și J.N.Darby (membrii
de rit anglican , Darby fiind chiar preot ) în 1831 fondează Fratii
de la Plymouth .Împreună cu aceștia membri de frunte au mai fost
și alți reprezentanți ca : B.W.Newton
, C.H.Mackintosh , George Müller și W.Kelly.
În România urmașii acestora sunt găsiti sub denumirea de
Creștinii
după Evanghelie
și cea de-a doua ramură o găsim intitulată sub denumirea de
Fratii
care au fost uniți o perioadă destul de lunga cu Tudoriștii (
actualmente B.E.R. ) . Această a doua ramură nu sunt organizați
sub cler , uniuni sau cult și practică comuniunea închisă .
La
noi în țară prima biserică de acest gen ia ființă în București
în 1899 printre vorbitorii de linbă franceză . Fondatorii mișcării
sunt englezul E.H. Broadbent și elvețianul Francois Brenay urmași
ai
lui George
Müller .
– Phineas
Bressee (membru
al mișcarii sfințeniei ) în 1895 fondează în California –
Biserica
Nazarinenilor.
– În
aprilie 1906 în Los Angeles , pe strada Azusa Street nr. 312 , ia
ființă Biserica
Apostolică Penticostală .
Mișcarea a pornit concomitent printre membrii bisericilor metodiste
, baptiste , nazarinene și Holines ( bisericile sfințeniei ) , care
stăruiau pentru trezire și restaurarea darurilor Adunării primare
( botezul cu Duhul Sfânt ) în bisericile lor . Fondatorii acestei
biserici restauratoare ( a ploii târzii ) sunt următorii :
pastorul
metodist Charles Parham
, studentul
baptist William J.Seymour și păstorul baptist Frank Bartleman
.
În
România biserica penticostală este fondată la Păuliș – Arad
în 1922 , de Gheorghe Bradin ( fost pastor baptist ) , lucrător
al American Assemblies of God .
– Biserica
Branhamistă
are cap și fondator pe restauratorul american
W.M.
Branham
( fost pastor baptist ) . Biserica ia ființă în luna mai a anului
1946 după Cristos . Branham se autointitulează profetul Ilie care
va veni și totodată
înger
al
bisericii din Laodiceea .
–Bisericile
Crismatice apar
între anii 1950- 1960 în sanul bisericilor penticostale . Apar tot
în America sub denumirea de Toronto
Blessing
( Binecuvântarea de la Toronto ) .
Biserici
aparute dar considerate de majoritatea ca fiind necreștine :
–Biserica
Mormona –
fondator Joseph
Smith
în 1830 pe tarâm american.
–Biserica
Adventistă de Ziua a Saptea –
promotor pastorul baptist William
Miller (1844
) si fondată oficial în 1863 de Joseph
Bates, James si Ellen White .Ellen
White provenea din Biserica Episcopală Metodistă și Joseph Bates
împreună cu James White erau membrii ai Bisericii Conexiunea
Creștină .
În
România mișcarea
începe cu primul misionar adventist sosit din America , fost preot
catolic de origine poloneză Mihail Bellina Czechowski în 1869 .
–Martorii
lui Iehova –
miscare fondată
de restauratorul
american
Charles
Taze Russell (fost
adventist ) în
anul 1872
.
Un
lucru foarte important de amintit : toate aceste valuri de reformă
și
restaurare au
produs biserici pe continent european (reforma ) cât
și
pe continent american (cea mai mare parte din restauratori ).
Nici una ne având
origine sau legatură
geografica cu Israelul .
Ca
si o paranteză
în
tot acest tablou plin de lupte și
sciziuni religioase trebuie să
reamintim și
pe
reformatorii români
din
sânul
Bisericii Ortodoxe :
–Iosif
Trifa ,
popă
ortodox în
zona Sibiului produce prima biserică
protestantă
în
context românesc.
Biserica se numeste – Oastea
Domnului și
a luat ființă
în
anul 1923. După
lovitura de stat din 1989 Oastea Domnului a făcut parte din Alianța
Evanghelică Română alături de : baptiști , penticostali și
creștini după evanghelie .
-Cea
de a doua și
ultima schismă
ortodoxă
pâna
în
prezent a adus pe scena Biserica
Crestină
după
Scriptură
(tudoriștii
).
Această
biserică
a avut fondatori doi popi ortodocși
și
anume pe
Tudor
Popescu și
Dumitru Cornilescu.
Mișcarea
a pornit în
biserica Cuibul cu Barză
în
București
între
anii 1920-1924. Acești
tudoriști
au fost foarte mult timp uniți
cu ramura separatistă
a Creștinilor
după
Evanghelie numită
Fratii de la Plymouth .
Succesiunea
neântreruptă de Adunări:
Este
conceptul ,
conform caruia, Adunarea zidită
de Cristos Domnul în
Galileea , va avea o continuitate în
fiecare secol cu aceeași
credință
, origine și
practică
până
în
ziua răpirii
.
Această
teorie susţine că : ,,Apostazia a apărut în creştinism la scurt
timp după începuturile lui.
Dar
apostazia nu a fost universală, căci au existat atunci Adunari care
au rămas fidele creştinismului original. Când creştinismul a
devenit religie oficială, aceste Adunari au continuat să existe,
dar neoficial.
Chiar
dacă aceste Adunari nu au fost identice una cu alta, ele au rămas
fidele învăţăturilor fundamentale ale Întemeietorului lor. Deşi
au fost persecutate aspru de „creştinii” aflaţi la putere, o
rămăşiţă a lor a continuat să existe pe tot parcursul evului
mediu întunecat, a epocii Reformei şi a celor ulterioare ei,
ajungând până în zilele noastre “ .
-Susţinătorii
acestei teorii înţeleg prin „succesiune neântreruptă de
Adunări” faptul că Marea Trimitere, care include botezul,
Evanghelia şi toate învăţăturile lui Isus (Matei 28:18-20)
împreună cu promisiunea prezenţei Sale perpetue, au fost date
ucenicilor în calitate de Adunare, de Ecclesie.
-Adunarea,
conform spuselor apostolului Pavel din 1 Timotei 3:15, este
considerată stâlpul şi temelia adevărului. Ea transmite mai
departe adevărul prin predicarea Evangheliei, botezarea
convertiţilor şi întemeierea de noi Adunări
în care se învaţă toate poruncile lui Cristos. Dacă toate
Adunările de pe pământul întreg ar cădea în apostazie, atunci
credinţa şi rânduielile (botezul şi Cina) ar înceta să mai
existe, fără ca cineva să fie mandatat de Dumnezeu să le
reinstituie.
-Spre
deosebire de celelalte teorii,
principala ei problemă nu
este ridicată de Scriptură, ci de istorie. Adversarii teoriei o
contestă datorită insuficienţei datelor istorice care să
demonstreze o succesiune neîntreruptă de Adunari . Până în
prezent, nici o Adunare nu a reuşit să prezinte o succesiune
completa, de necontestat. Aceste lucruri s-au datorat calamitaților
naturale, incendiilor și
nu în
ultimul rând
persecuțiilor.
Mărturiile
pe care le deținem
le avem de la adversarii noștrii
care dacă
ar fi fost cu putință
nu ar fi pomenit niciodata de noi.
Noi
credem că acest
principiu este susținut
de Cristos
Domnul în
Scriptură :
-
Mat
. 16.18.
:
,,
Şi Eu îţi spun: tu eşti Petru, şi pe această piatră voi zidi
Adunarea
Mea, şi porţile
Locuinţei morţilor nu o vor birui.
’’
-
Mat.
28. 20 :
,,Şi
iată că Eu
sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului.”
Amin.
-
Efeseni
in 3. 20-21.
:
,,
Iar a Celui ce, prin puterea care lucrează în noi, poate să facă
nespus mai mult decât cerem sau gândim noi, a Lui să fie slava în
Adunare
şi în Hristos Isus, din
neam în neam, în vecii vecilor! Amin.
“
Iuda
3
:
,,
3. Preaiubiţilor, pe când căutam cu tot dinadinsul să vă scriu
despre mântuirea noastră de obşte, m-am văzut silit să vă scriu
ca să vă îndemn să luptaţi pentru credinţa
care a fost dată sfinţilor o dată pentru totdeauna.”
Apoc.
1.13.
:
,,
Şi, în
mijlocul celor şapte sfeşnice, pe Cineva care semăna cu Fiul
omului,
îmbrăcat cu o haină lungă până la picioare şi încins la piept
cu un brâu de aur.”
– Acest
concept este sustinut de Adunările
noastre cât
și
de înaintașii
noștrii
care au purtat diferite denumiri de-a lungul secolelor precum:
Novațieni,
Donatiști,
Paulucieni, Montaniști
, Waldenzi, Catari fiind în
general cunoscuți
sub denumirea de Anabaptiști
.
Mărturii
istorice despre susținătorii Succesiunii Neântrerupte :
Chiar
istoricii adverşi poziţiei baptiste sau cei seculari nu exclud
această teorie, iar unii chiar o afirmă.
a.
Will Durant, istoric secular
american: „La început, Anabaptiştii s-au manifestat în Elveţia,
unde se poate să se fi strecurat creştinismul paşnic al
valdensilor din Sudul Franţei sau al fraţilor cerşetori din Ţările
de Jos” (Civilizaţii istorisite, vol. 18, p. 85).
b.
Mircea Eliade, istoric al
religiilor, român: „primele forme creştine erau mai aproape de
acelea care au fost considerate mai târziu drept eretice”
c.
Zwingli, reformator elveţian:
„Învăţătura Anabaptismului nu este o noutate, ci pentru o mie
trei sute de ani a cauzat mare tulburare în biserică, şi a căpătat
aşa putere, încât încercarea în această epocă de a lupta
contra ei pare zadarnică pentru un timp” (Christian, O istorie a
baptiştilor, vol. 1, p. 86).
d.
Robert Barclay, istoric
non-conformist englez: „După cum vom arăta, ascensiunea
‚Anabaptiştilor’ a avut loc cu mult timp înaintea formării
Bisericii Angliei [1534], şi există de asemenea motive să credem
că pe continentul European societăţi creştine mici, ascunse, care
susţineau multe din opiniile ‚Anabaptiştilor’, au existat încă
din vremurile Apostolilor. În sensul transmiterii directe a
Adevărului Divin, şi al naturii adevărate a religiei spirituale,
pare probabil că aceste Biserici au o descendenţă sau succesiune
mai veche decât cea a Bisericii Romane” (The Inner Life of the
Religious Societies, p. 11, 12).
e.
Mosheim, istoric german
lutheran: „În primul rând, eu cred că Menoniţii nu greşesc în
totalitate atunci când se laudă cu o descendenţă dintre acei
Waldenzi, Petrobrusieni şi alţii, care sunt de obicei denumiţi
Martori ai adevărului înainte de Luther. Înainte de epoca lui
Luther, existau ascunşi în aproape toate ţările Europei, dar în
special în Boemia, Moravia, Elveţia şi Germania, foarte multe
persoane, în a căror minţi era adânc înrădăcinat acel
principiu pe care Waldenzii, Wickliffiţii şi Hussiţii l-au
susţinut, unii mai ascuns, alţii mai deschis” (Institutes of
Ecclesiastical History, William Tegg, Londra, 1867, p. 685)
f.
Doctorii Ypeij şi Dermout:
istorici reformaţi olandezi: „Am văzut acum că Baptiştii, care
au fost în trecut numiţi Anabaptişti, şi în vremuri mai
apropiate Menoniţi, au fost Waldenzii originali… Pe această bază,
Baptiştii pot fi consideraţi ca fiind singura comunitate religioasă
care a rezistat din zilele apostolilor, şi ca societate Creştină
care a păstrat curate doctrinele Evangheliei în toate veacurile.
Economia externă şi internă a Baptiştilor, în totalitate
corectă, tinde să confirme adevărul disputat de Biserica Catolică,
că Reforma care a avut loc în secolul şaisprezece a fost necesară
în cel mai înalt grad şi în acelaşi timp respinge noţiunea
eronată a Catolicilor că denominaţia lor este cea mai veche.”
(Geschiedenis Der Nederlandsche Hervormde Kerk, Breda, 1819)
g.
Schaff, istoric prezbiterian
american: „Anabaptiştii nu au inventat opoziţia lor faţă de
botezul pruncilor, fiindcă întotdeauna au existat grupări în
Biserică ce au fost antipedobaptiste.” (The New Schaff-Herzog
Encyclopedia, vol. I, p. 370)
h.
Leonard Verduin, istoric
prezbiterian american: „Ceea ce a erupt în cel de-al Doilea Front
[aripa stângă, radicală a Reformei] a fost o resurgenţă a acelor
tendinţe şi opinii care existau deja de secole împotriva ordinii
medievale; a fost legată de cercurile antice în care, în ciuda
persecuţiei, un corp de opinii şi convingeri antice erau încă în
viaţă. Nu a fost ceva care s-a ridicat, fără o rădăcină mai
adâncă, din evenimentele care au avut lor în 1517.” (The
Reformers and their Stepchildren, p. 14) „Disidenţa împotriva
ordinii medievale era deja veche de un mileniu şi extrem de
răspândită” (Ibid., p. 15). „Stânga Protestantă a fost
moştenitoarea lumii subterane medievale. Avea categorii de gândire
şi un vocabular apărut din ereziile medievale târzii, … un
vocabular care a existat înaintea Reformei şi avea propria-i putere
şi propriu-i impuls, cu totul separat de Luther (Ibid, p. 35-36).
„…sursele nu disting nici o persoană ca întemeietor al
rebotezării în secolul şaisprezece… Cum a apărut anonim o
asemenea practică atât de radicală este mai mult decât ciudat –
dacă se presupune, aşa cum este voga, că Anabaptismul a fost un
simplu produs al secolului şaisprezece. Dar această tăcere în
privinţa aceluia care trebuie creditat cu ideea devine întru totul
explicabilă imediat ce se realizează că ceea ce a fost cunoscut ca
Anabaptism în timpurile Reformei nu a fost nicidecum ceva nou…
Nimeni nu este creditat cu inventarea Anabaptismului secolului
şaisprezece pentru motivul suficient că nimeni nu l-a inventat”
(Ibid., p. 189). „Rebotezarea este tot atât de veche pe cât
constantinianismul” (op. cit., p. 190)
2.
Unii din cei mai renumiţi istorici baptişti aprobă sau susţin
această teorie – răspuns la acuzaţia că istoricii ce susţin
aşa ceva sunt „de mâna a doua”
a.
Alexa Popovici, istoric baptist
român – „Deşi noi nu punem accentul pe vreo succesiune care să
valideze autenticitatea creştină, ci ţinem mult mai mult la o
identitate de crez şi de practică, totuşi, dacă ar trebui să
prezentăm şi o asemenea succesiune, ea există şi poate fi probată
istoric. Înaintea existenţei anabaptiştilor au existat alte
grupări religioase, care au avut acelaşi crez şi aceleaşi
practici aplicate după învăţătura Noului Testament” (Istoria
Anabaptiştilor din România, Ed. Făclia, p. 289-290).
b.
Bertalan Kirner, istoric
baptist maghiar – „În timpul Reformei, aceste concepţii
baptiste [botezarea prin afundare] stârniseră multe controverse.
Renumiţii reformatori, Zwingli, Luther şi Calvin purtau discuţii
aprige cu baptiştii, şi îi puteau învinge doar prin forţă şi
moarte.” (Viaţa misionarului Mihaly Kornya, p. 40). Liderii
anabaptişti martiri Felix Manz, Michael Sattler, Balthasar Hubmaier
şi Jorg Blaurock sunt menţionaţi ca predicatori baptişti (acest
citat dovedeşte faptul că Kirner nu credea că baptiştii au apărut
prin John Smyth)
c.
John T. Christian, istoric
baptist american – „Sunt foarte conştient de imperfecţiunile
acestei cărţi, dar prezintă multe informaţii care înainte nu
s-au găsit în nici o istorie a Baptiştilor. Am urmărit pe tot
parcursul cărţii metoda ştiinţifică de investigaţie şi am
lăsat faptele să vorbească de la sine. Nu am nici o îndoială în
mintea mea că a existat o succesiune istorică a Baptiştilor din
zilele lui Hristos până în prezent. Trebuie amintit că Baptiştii
se găseau aproape în fiecare colţ al Europei. Când am găsit o
legătură între două grupuri, am afirmat acest fapt, dar când
nici o legătură nu a fost vizibilă, nu am încercat să
construiesc una. O sinceritate directă este sigura direcţie care
trebuie urmărită. Totuşi, din fericire, fiecare fapt adiţional
descoperit nu face decât să facă probabile asemenea legături în
fiecare caz.
Eu
am o atitudine expectativă faţă de viitor. Întâmpin bucuros
orice investigaţie, fiindcă adevărul nu are de ce să se teamă de
lumină.” (O istorie a baptiştilor, p. 6)
Christian
a avut două doctorate, membru în American Society of History,
Academia franceză de Istorie, Societatea greacă de Arheologie
creştină, a făcut mai multe vizite în Europa pentru cercetări
originale şi strângere de documente.
3.
Această poziţie nu a fost produsul secolului XIX, ci a fost
susţinută de istorici baptişti anteriori.
a.
Thomas Crosby, primul istoric
baptist englez, în 1738: „Dar ceea ce este mai evident pentru
cercetarea noastră spre găsirea primei apariţii a acestei secte
este, că aceşti bărbaţi nu au avansat această opinie privitoare
la botez ca un lucru cu totul nou, ci ceva ce a fost învăţat de
alţii, care au respins ca şi ei erorile şi corupţiile bisericii
Romei; şi au afirmat că aceasta a fost opinia Waldenzilor şi
Petrobrusienilor, care au fost înaintea lor.
Ei
nu s-au considerat pe această bază drept capi şi întemeietori ai
unei secte sau religii noi…” (The History of the English
Baptists, vol. 1, p. xxvi)
b.
Joseph Hooke, apologet baptist
englez, în 1701, vorbind despre începutul „sectei”
Anabaptiştilor: „…dacă ar fi neîndoielnic că nu este mai
veche decât războiul de la Munster… m-aş decide să o părăsesc
şi i-aş îndemna şi pe alţii să facă la fel. Religia care nu
este la fel de veche precum Cristos şi Apostolii Săi, este prea
nouă pentru mine.” „…suntem fermi convinşi, şi de aceea
afirmăm cu tărie, deşi în smerenie, că această sectă
reprezintă exact acelaşi fel de oameni ca şi cei care au fost
pentru prima oară numiţi creştini în Antiohia, Fapte 11:26…”
„…şi de atunci încoace a existat continuu în lume, fiind urâtă
în toate veacurile…” (A Necessary Apology for Baptized
Believers, Londra, 1701)
c.
John Spittlehouse şi John
More, apologeţi baptişti englezi tipăresc o lucrare în
1652, intitulată: O Apologie a Succesiunii Continue a Bisericii
Primitive a lui Isus Cristos (numită eronat acum Anabaptişti), din
vremea Apostolilor până în prezent
d.
Concluzie: teoria succesiunii (a existenţei în
fiecare veac a Adunărilor lui Cristos) este, din punct de vedere
istoric, una validă, având suficient suport pentru a fi admisă
chiar de istorici adverşi sau seculari. Din citatele alese,
rezultă că această teorie nu este nouă printre baptişti,
ci este susţinută de cei mai vechi istorici şi apologeţi
baptişti; este apărată nu de istorici de mâna a doua, ci
de cel mai înalt rang; este recunoscută de mari adversari şi
admisă ca probabilă de unii din cei mai mari istorici
seculari.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu