Botezul în Duhul Sfânt

Botezul în Duhul Sfânt

de Aurel Munteanu 15 mai 2017

Mai înainte de a intra în subiect doresc să precizez câteva lucruri, fără de care nu poate fi înțeles niciodată ceea ce vreau să explic. Vreau de la început să spun că, există o mare diferență între:

-         Nașterea din nou (a fi în Cristos sau în unire spirituală cu El)

-         Botezul în apă

-         Plinătatea Duhului

-         Darul vorbiri în limbi

-         Botezul în Duhul Sfânt

Botezul în Duhul Sfânt nu este unul și acelaș lucru cu: nașterea din nou, botezul în apă, plinătatea Duhului sau darul vorbirii în limbi primit în Fapte 2. Toate lucrurile enumerate mai sus sunt diferite între ele și Scriptura explică clar lucrul acesta.

-         Nașterea din nou, este un eveniment individual unic și irepetabil

-         Botezul în apă, este poarta de intrare într-o Adunare locală și vizibilă

-         Plinătatea Duhului, este o umplere individuală, graduală și repetitivă care nu ține de maturitatea spirituală

-         Darul vorbirii în limbi omenești, era un dar ,,semn”, temporal

-         Botezul în Duhul, este un eveniment istoric instituțional, al unui grup numit Eklesia Mea, grup format din mai multe persoane regenerate, și deja botezate în apă

Botezul în Duhul Sfânt din F.A. 2, a fost o acțiune de recunoaștere și autentificare a ,,Casei lui Dumnezeu - Adunarea”, ca singurul loc public adecvat pentru slujire și închinare.

Lucrul acesta nu era ceva nou în Israel deoarece Domnul recunoscuse și autentificase în acelaș mod și Casele Sale anterioare: Cortul și Templul zidit de Solomon.

După cum fiecare nouă Casă a lui Dumnezeu: Cort și Templu aveau un:

- constructor desemnat de Dumnezeu

- model conceput de Dumnezeu pentru construire

- o perioadă de câteva luni sau ani în care erau construite

- o zi în care trebuia să fie acreditate divin în fața publicului

- și un botez în gloria Șekinah;

la fel și Adunarea Nou Testamentară, trebuia să aibe parte de aceleaș lucruri.

Cortul a fost botezat în Exod 40.35.

Templul în  2 Cronici 7.3.

Adunarea în Fapte 2. 1-3.

Singura diferență între ele era:

-         Cortul era construit din piei de animale

-         Templul din blocuri de piatră cioplită

-         Adunarea din credincioși botezați în apă, trăitori în pielea lor, șlefuiți de Dumnezeu și asamblați ca pietre vii – 1Petru 2.5 și 1Timotei 3.15.

Despre botezul biblic în Duhul Sfânt se promitea că:

-         Administrator - va fi - Cristos Isus

-         Candidați - vor fi – credincioșii deja botezați în apă

-         Elementul – în (gr.-en) Duhul Sfânt

În conceptul actual al botezului în Duhul Sfânt, ordinea este pervertită atât de protestanți, neoprotestanți cât și de mișcarea penticostalo-carismatică. Ei susțin că:

-         Administrator - este Duhul Sfânt - și nu Cristos Isus!

-         Candidat - este un singur individ botezat în apă sau nu - și nu un trup din mai multe persoane botezate deja în apă!

-         Elementul – în Cristos (trupul mistic) – și nu în Duhul Sfânt!

Cine dă voie la asemenea interpretări?  Scriptura spune clar:

Matei 3.11: Cât despre mine, eu vă botez cu apă, spre pocăinţă; dar Cel ce vine după mine este mai puternic decât mine,…. . El vă va boteza cu Duhul Sfânt şi cu foc.

Fapte 1.4-5: 4. Pe când Se afla cu ei, le-a poruncit să nu se depărteze de Ierusalim, ci să aştepte acolo făgăduinţa Tatălui, "pe care", le-a zis El, "aţi auzit-o de la Mine.

5. Căci Ioan a botezat cu apă, dar voi, nu după multe zile, veţi fi botezaţi cu Duhul Sfânt."

Vedem clar că: Administratorul botezului în Duhul este promis că va fi Isus Cristos, candidații sunt Adunarea (voi), zidită de El în timpul lucrării Sale pământești și Elementul afundării este Duhul.

Botezul în Duhul Sfânt era:

-         O afundare (botezare) mai degrabă instituțională decât una individuală

-         Promisiunea a fost doar pentru cei botezați în apă care se adunau în mod obișnuit cu Cristos încă de la botezul lui Ioan

-         Doar Adunării zidite de Cristos înainte de Cincizecime, I-a promis El botezul în Duhul în ziua Cincizecimii – Fapte 1.4-5. Nu a promis altora.

-         Aceasta era singura Adunare de credincioși regenerați și botezați în apă care continua să se adune în mod regulat în Ierusalim. Era adunată și aștepta și în Fapte 2.1.

-         Acestei Adunări i s-au adăugat la Cincizecime 3000   de persoane în urma botezului în apă – Fapte 2. 41,47. Nu spune Biblia că ei, au fost adăugați Trupului lui Cristos ( metaforă des întâlnită pentru Adunare), prin botezul în Duhul. Duhul doar i-a umplut și i-a făcut să vorbească în limbi omenești înțelese.

-         Acest botez în Duhul a fost restricționat de Isus atât din punct de vedere temporar cât și geografic cu toate că existau mulțimi de credincioși născuți din nou și botezați în apă pretutindeni în Israel. Înainte de înalțarea Sa la ceruri, pe munte în Galileea s-au strâns peste 500 de frați deodată – 1Corinteni 15.6. Acesta este un motiv destul de puternic că botezul în Duhul, a fost unul instituțional de autentificare a ,,Casei celei noi”, o recunoaștere publică a locului adecvat pentru slujire și închinare publică.

-         Botezul în Duhul nu a fost universal printre credincioși ci a fost restricționat doar la 120 care erau Adunarea – Fapte 1.15, aflați într-un loc specific  din Ierusalim conform promisiunii – Fapte 2.1.

-         Atunci în ziua Cincizecimii din Fapte 2, a fost acreditarea divină manifestată în public, odată pentru totdeauna. Această acreditare caracteriza de fapt toate casele trecute ale lui Dumnezeu după terminarea lor.

-         Botezul în Duhul mai este repetat în legătură cu credincioșii ne-evrei din Fapte 10 din casa lui Cornelius. Acest lucru s-a petrecut datorită faptului că evreii nu voiau să administreze botezul în apă și să-i primească membrii în Adunare - Fapte 10. 45-48.

-         Numai această acreditare Dumnezeiască a botezului în Duhul, a redus la tăcere membrii evrei ai Adunării din Ierusalim – Fapte 11. 1-17.

-         Expresia folosită de Petru ,,Duhul s-a coborât ca peste nou la început”, desfințează conceptul botezului individual în Duhul așa cum este promovat azi de protestanți și neoprotestanți.

-         Îl desfințează deoarece între botezul în Duhul petrecut în casa lui Cornelius și Cincizecimea din Fapte 2, se petrecuseră zeci de mii de nașteri din nou ale credincioșilor aleși prin har suveran.

-         Boezul în Duhul Sfânt nu plasează pe nimeni ,,în Cristos” sau în ,,unire spirituală cu El”, întrucât aceasta o face lucrarea de regenerare (nașterea din nou) produsă de Duhul Sfânt.

-         Fiecare trup al Adunării locale și vizibile, format din credincioși botezați , întemeiat de Cristos după modelul Noului Testament de aceeaș credință și rânduială este ,, un templu în Duhul” – 1Cor.3.16:

,,Nu ştiţi că voi sunteţi templul lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi?” ( voi, Adunarea locală din Corint).

Dacă deosebim bine aceste lucruri, vom pricepe că Botezul în Duhul nu este, nici mecanismul prin care credincioșii individuali sunt ,,uniți cu trupul mistic al lui Cristos” și nici o ,,a doua lucrare a harului” după mântuire ce se  manifestă prin vorbirea în limbi, care îi face să aibe o sfințenie mai înaltă.

Protestanții care promovează că apostolii și ucenicii fuseseră deja născuți din nou cu mult înainte de ziua Cincizecimii, dar încă nu fuseseră uniți cu Cristos (ei asociază unirea cu botezul în Duhul) au urmatoarele probleme:

-         Înainte de venirea lui Isus Cristos, credincioșii erau regenerați FĂRĂ botezul în Duhul și astfel fără mecanismul  care îi plasa în unirea spirituală cu  Cristos deci fiind  ÎN AFARA lui

-         Ucenicii contemporani cu Cristos erau regenerați înainte de a fi botezați în Duhul. Astfel, botezul în Duhul era ULTERIOR regenerării lor. Astfel, ei erau ÎN AFARA lui Cristos până la Cincizecime.

-         Sfinții din perioada de după Cincizecime sunt botezați în Duhul, SIMULTAN cu regenerarea. Așa dar nu exista mântuire separată, atât de regenerare, cât și de botezul în Duhul care plasează credinciosul în unire spirituală  cu Cristos sau în poziția de a primi toate binecuvântările mântuirii – Efeseni 1.3-4.

Poziția aceasta protestantă face ca Adunarea și mântuirea ,,în Cristos” să fie inseparabile după Cincizecime, solicitând un tip de mântuire fundamental diferit după Cincizecime dacât înainte de ea!

-         Dacă a fi ,,în Cristos” și a fi ,,în biserica mistică universală invizibilă”, este unul și acelaș lucru atunci NU POATE exista mântuire în afara niciuneia din ele!

A nu exista mântuire în afara bisericii, este o veche erezie catolico-ortodoxă, detestată atât de protestanți cât și de neoprotestanți și bineînțeles și de Scriptură.

Neoprotestanți care susțin că nașterea din nou  și botezul în Duhul sunt simultane (în acelaș moment),  și este practic imposibil să fii mântuit fără această lucrare a Duhului, au și ei câteva probleme, și anume:

-         Dacă teoria lor este valabilă, atunci Adunarea își are originea înainte de Cincizecime odată cu PRIMA  persoană născută de sus

-         Sau nu EXISTĂ mântuire pentru nimeni înainte de Cincizecime.

Acestea fiind zise, recomand un studiu mai profund pe subiect. Ca material ajutător recomand cartea Botezul în Duhul a fratelui Mark W. Fenison. În limba  engleză aici: https://adunareaharulsuveran.wordpress.com/2016/03/15/the-baptism-in-the-holy-spirit-by-mark-w-fenison/

Vorbirea în limbi 1 Corinteni 14

Vorbirea în limbi

1 Corinteni 14

de Aurel Munteanu 8 mai 2017

v. 1. - dragostea trebuia să fie lucrul cel mai important urmărit de corinteni în toate relațiile lor

- corintenii era sfătuiți să caute și darurile spirituale în deosebi proorocia

v.2. - vorbitorul vorbea într-o limbă omenească în circulație la ora aceea

- el vorbea o limbă omenească primită în dar de la Duhul Sfânt

- el nu vorbea oamenilor deoarece nu era nimeni care să o traducă

- el vorbea lui Dumnezeu deoarece doar Domnul  înțelegea limba respectivă

- de asta scrie că nimeni nu îl înțelege și el spune taine (ce pronunța el erau taine atât pentru el cât și pentru cei care-l auzeau din Adunare – nici el nu înțelegea ce spune și nici ceilalți – ei puteau înțelege decât dacă Domnul ridica vreunul dintre ei cu darul traducerii acelei limbi)

- era greșit să vorbești în Adunare într-o limbă pe care nu o înțelegeai deoarece semnul vorbirii în limbi nu era ca omul să vorbească lui Dumnezeu. Dumnezeu nu avea nevoie de vreo descoperire din partea omului sau de vreun mesaj. Vorbirea în limbi omenești era semn pentru evreii necredincioși.

v. 3. Proorocia de atunci includea:

- zidirea Adunării

- sfătuirea Adunării

- mângâierea Adunării

v.4. - era greșit să vorbești în limbă omenească pe care nu o înțelegeai, spre ,,zidirea ta”. Darul era biblic dar, cu ce erai zidit dacă nu știai ce spui?

- această vorbire era în paguba zidirii Adunării

- scopul principal în Adunare era ca tu să zidești Trupul Adunării locale

- vorbirea aceasta nu zidea Adunarea pe când proorocia o zidea deoarece ea aducea: zidire, sfătuire, și mângâiere fraților ce compuneau Trupul Adunării locale.

v.5 - 15  vorbește doar despre limbile omenești vorbite în Adunarea din Corint fără traducător (interpret)

- proorocia era superioară limbilor omenești fără interpret

- limbile omenești traduse printr-un interpret erau mai mari ca profeția

- scopul principal al celor doua daruri era să aducă totdeauna zidire sufletească a membrilor Adunării locale din Corint

v.6. - limbile biblice conțineau totdeauna:

- descoperire (din canonul nefinalizat)

- cunoștință

- proorocie ( v.3- zidire, sfătuire și mângâiere)

- învățătură

- unul care vorbea într-o limbă neînțeleasă nici de el, nici de ascultători nu putea aduce nimic din cele enumerate mai sus. De asta Pavel spune că nu sunt folositoare Adunării locale.

v. 7. - Pavel exemplifică practica lor greșită cu niște sunetele nedeslușite (neclare)  ale unui fluier sau alăute.

v. 8. - compară  vorbirea lor, cu sunetul neclar al trompetei

- ideea în toate aceste 3 exemple este că dacă nu dau un sunet cu înțeles, nimeni nu recepționează corect mesajul transmis și nimeni nu are beneficiu de pe urma celor auzite

v.9.- este condamnată vorbirea într-o limbă omenească a unuia care nu știe ce spune și nici ceilalți nu îl înțeleg

- vorbind astfel ești ca unul care vorbește fără să își atingă ținta (vorbești în vânt)

v. 10.  - arată că limbile lor erau omenești și erau înțelese de vorbitori poporului respectiv

v.11. - arată inutilitatea cuvintelor spuse fără să le priceapă ascultătorii din Adunare. În felul acesta ai 2 străini în Adunare: cel care vorbește și cel care ascultă.

v. 12. - este încurajată râvna pentru slujirea spirituală prin darurile primite.

Scopul darurilor totdeauna trebuie să fie zidirea fraților din Adunare.

v.13. - cine vorbea într-o limbă omenească pe care nu o înțelegea trebuia să se roage ca Domnul să îi de-a și darul să o traducă.

- aici apare interdicția vorbirii fără interpret ( traducător )

v.14. - era greșit să te rogi într-o limbă omenească pe care nu o înțelegeai

- duhul tău se ruga corect pentru că limba era una autentică primită în dar de la Duhul Sfânt

- Dumnezeu știa ce te rogi și doar El te înțelegea. Tu nu știai ce spui și nici ce cereai sau pentru ce mulțumeai.

- era greșit să te rogi deoarece mintea ta era fără rod

- erai mai rău decât cei ce bolboroseau deoarece tu o făceai în cunoștință de cauză

v. 15. reglementarea rugăciunii și cântatului într-o limbă omenească pe care nu o înțelegeai

- trebuia să te rogi și să cânți ca duhul și mintea să îți fie în armonie, adică într-o limbă pe care o înțelegeai

- versetul acesta interzice rugăciunea și cântarea în limbi neînțelese

v. 16. - cel care nu știe ce te rogi nu poate zice ,,Amin” ( Adevărat sau Așa să fie! ) la ce te rogi tu

v. 17. - tu mulțumeai frumos deoarece limba vorbită era una autentică primită în dar de la Duhul Sfânt, Dumnezeu primea spusele tale

- problema era că vorbirea în limbă nu trebuia să zidească pe Dumnezeu ci pe celălalt implicit toți frații din Adunare.

- nici tu nu erai zidit deoarece nu știai ce spui

- oare scopul era să fie Dumnezeu zidit? Nu, pentru că atunci ai avea un Dumnezeu în creștere de formă spirituală, Unul incomplet. Acela nu ar fi Dumnezeul Scripturii.

v. 18. - Pavel vorbea în limbi omenești neînvățate primite în dar de la Duhul, mai mult decât toți corintenii

- el mai știa cu siguranță și ebraica, greaca, latina și dialectul turc din zona unde se născuse.

v. 19. - Pavel nu a vorbit niciodată în limbi omenești netraduse în vreo Adunare locală

v. 20. - îndeamnă pe corinteni să gândească matur

v. 21. - semnul vorbirii în limbi omenești era un semn doar pentru evreii necredincioși ce au respins pe Isus

v. 22. - limbile omenești înțelese erau semn doar pentru necredincioși

- azi se predică că dacă nu vorbești în limbi nu ai Duhul Sfânt și nu ești mântuit

- proorocia era semn doar pentru credincioși – pentru ei era: zidirea, sfătuirea, mângâierea ( v.3)

v. 23. -Pavel le dă un exemplu: ,,Ce s-ar spune dacă vorbirea în limbi omenești neînțelese ar domina tot programul Adunării de la început până la sfârșit?”

- dacă Adunarea este strânsă și toți membrii ar începe să vorbească într-o limbă pe care ei nu o înțeleg și intră un evreu necredincios fără daruri sau un corintean păgân, care ar fi concluzia lor?

- ar spune că sunt nebuni pentru că nici ei nu s-au înțeles unul cu altul și nici vizitatorii care au venit să audă ce se petrece acolo nu au înțeles nimic

v. 24. - este pus în contrast limba omenească neînțeleasă cu mesajul proorociei în greaca pe are o înțelegeau cu toții, atât membrii Adunării cât și vizitatorii

v. 25. - Cuvântul auzit în greaca pe care o înțelegeau, îi mustra, convingea de păcat și îi pocăia.

v. 26-40. -  reglementarea lucrurilor greșite practicate de Adunarea din Corint

v. 26. - ce este de făcut când sunteți adunați pentru închinare?

- cei care sunt implicați în slujirea Adunării sunt doar bărbați ( pronumele unul )

- implicați în propunerea cântărilor, învățătură, descoperire, vorbire în altă limbă, traducere a limbii respective

- surorile nu erau implicate în conducerea slujirii

- nu se spune nici unde în Biblie că ele vorbeau în limbi sau că tălmăceau limbile. Aceste două daruri erau limitate doar la bărbați.

v. 27. - vorbirea în limbi omenești în Adunare trebuia făcută doar cu traducător. Altfel este interzisă!

- 2 sau 3 trebuiau să vorbească și unul să traducă

v. 28. - dacă nu era traducător, vorbirea era interzisă în Adunare!

- putea să vorbească șoptit sau în gând dacă vroia.  Chiar dacă el nu cunoștea limba respectivă Dumnezeu o înțelegea.

v. 29. - proorocii puteau vorbi 2 sau 3 într-un program al Adunării și toți frații trebuiau să judece mesajul

- proorocia nu era în altă limbă așa cum se practică azi în cercurile penticostalo-carismatice

- proorocia era în limba vorbită de toți membrii Adunării, deoarece o înțelegeau și erau capabili să discearnă ce auzeau

v. 30. - vorbitorii nu trebuiau să monopolizeze slujirea Adunării

- unul din mulțime care sta jos dacă avea o descoperire din Canonul încă ne finalizat cel dintâi trebuia să tacă și să îi permită să îl completeze

v. 31. - scopul proorociei în Adunare era ca toți participanții să capete învățătură și îmbărbătare

v. 32. - duhul omenesc al proorocului trebuia să fie supus proorocului respectiv

- aici nu e vorba de Duhul Sfânt

- dacă vreunul nu își putea stăpâni duhul propriu era o problemă. Vedem multe exemple când oamenii influențați de duhuri rele nu se puteau stăpâni.

v. 33.- arată că Dumnezeul adevărat  este Unul al păcii, liniștii și al ordinii. Nu este Unul al neliniștii, zbuciumului și al nestăpânirii de sine.

Unde sunt astfel de manifestări, acel loc nu seamănă cu  o Adunare a sfinților.

v. 34. - femeile trebuiau să tacă în Adunare

- trebuiau să nu vorbească așa cum spunea Legea stabilită încă din Eden de după cădere – 1 Timotei 2. 11-14.

v. 35. - dacă aveau nelămuriri trebuiau să își întrebe bărbații acasă

- dacă nu aveau soții credincioși trebuiau să găsească o soluție înțeleaptă în așa fel încât trebuia evitat să vorbească în Eklesie.

- vorbirea femeii în Adunare era privită ca o faptă rușinoasă.

v. 36. - Pavel arată că porunca aceasta era de origine Dumnezeiască nu era o părere socială izvorâtă din prejudecăți ori din cultura greacă de acum 2.000 de ani.

v. 37. - ce a prescris apostolul Pavel ca reglementări la practica greșită a corintenilor de la versetul 26 la versetul 40 este o poruncă a Domnului.

- nu sunt părerile proprii ale apostolului Pavel sau opțiuni pe care se puteau tocmi.

v. 38. - cine persista în greșală nu era aprobat de Dumnezeu. După reglementare dacă avea Duhul trebuia să se corecteze. Acum aveau o parte din canon chiar dacă nu era definitivat.

v. 39. - Pavel îi îndeamnă să râvnească după proorocie dar să nu împiedice vorbirea în limbi omenești tradusă după rânduiala din versetele 27 și 28.

v. 40. - toate trebuiau făcute în chip cuvincios și cu rânduiala stabilită de Dumnezeu.

          Darul vorbirii în limbi  era un dar autentic. Totdeauna era vorba despre o limbă omenească vorbită în circulație la ora respectivă. Acest dar al vorbirii în limbi a luat sfârșit împreună cu darul proorociei și al cunoștinței instantanee  în momentul când venea ce era matur sau complet (teleion) – 1Cor. 13.8-13. Erau 3 lucruri care încetau după ce venea definitivarea canonului, apoi rămâneau 3. Ce este desăvârșit (matur, complet), în greacă este la neutru și nu poate fi vorba de Domnul Cristos.

          Nu a fost niciodată o limbă sau limbi îngerești așa cum se sugerează datorită afirmației apostolului Pavel din 1 Cor. 13.1. Acolo Pavel vorbește despre niște imposibilități hiperbolice (exagerări). El nu a vorbit niciodată în limbi îngerești, nu și-a dat trupul să fie ars, nu era omniscient, etc.... .

          În ceruri nu există decât o singură limbă, limba vorbită de Dumnezeu cu fiul Său, Adam în prima zi a creației. Pe pământ există mai multe feluri de limbi omenești datorită blestemului de la Babel. Acesta era și rămâne un semn al judecăti.

          Cei care pretind azi că vorbesc în limbi îngerești le reamintesc că:

,,Dacă ei sunt un miliard de vorbitori aici pe pământ, și nici unul dintre ei nu se înțelege  cu un altul, (deoarece pretind că vorbesc o limbă diferită), automat ar trebui să existe și în ceruri un miliard de limbi îngerești ca și corespondent biblic al darului Duhului Sfânt dat pe pământ. ” Lucrul acesta este o imposibilitate, deoarece toți recunosc că în ceruri nu există mai multe limbi.

          Eu cred că ce se pretinde azi ca fiind ,,vorbire în limbi, dar al Duhului  Sfânt” sunt lucruri izvorâte din ,,rostiri extatice” sau din influențe demonice. Multe din aceste ,,limbi îngerești moderne” sunt varietatea obișnuită a căderii în transă după ce vorbitorul este rugat să ,,stăruie după promisiunea Duhului” ore în șir repetând unul din cuvintele: sânge, slavă  sau aleuia!

          Acest ,,dar” după rețeta de mai sus, poate fi procurat de oricine indiferent de religia exersată. El este întâlnit de la păgânii din antichitate până la misticii din ziua de azi răspândiți printre hinduși, religiile africane, mormone, New Age, penticostalii neoprotestanți, quakeri, baptiști, carismatici  și mișcarea carismatică catolică.